Feeds:
Posts
Comments

Dialog cu Ileana Costea, Presedinte Interimar ARA Revival. (Aired 6/23/2019 Channel NYCTV-life; WNYE) The American Romanian Academy of Arts and Sciences a fost infiintata in anul 1975 in California de un grup de profesori universitari, scriitori, oameni de cultura americani de origine romana. Organizatie academica, ARA a avut drept scop diseminarea realizarilor americanilor de origine romana in Statele Unite si Romania, precum si diseminarea in Statele Unite a realizarilor importante din mediul academic din Romania, cu alte cuvinte a avut menirea de a crea un pod multidisciplinar intre oamenii de cultura si stiinta romani si americani. In anul 2016 ARA s-a rupt in doua entitati care poarta nume identice. Mai multe vizionand acest interviu broadcasted de RTVNY :
https://youtu.be/YJsUXsxUnM8

RTVNY https://www.youtube.com/channel/UC4WXI-Df4_s0xjDmvFEleYw

Advertisements

FRAGMENT DE JURNAL – JOI 18 OCTOMBRIE 1990 – DICTAT DE ION TUGUI
Ion Tugui a fost sotul. A murit la Bucuresti in 20 februarie 2002. L-am parasit in ianuarie 1991 pentru ca el, prin fratele lui, Pavel Tugui, fostul mare activist de partid al lui Dej dat jos de Leonte Rautu si prieten cu Brucan si ‘greii’ care facusera revolutia, devenise omul lui Ion Iliescu si ma soma sa imi dau demisia de la Romania libera unde lucram din 25 decembrie 1989. Asta a fost a doua cauza a fugii mele din Romania. Dupa plecarea mea, Ion a fost imediat ridicat de Iliescu in diverse functii importante. Nu ne-am casatorit niciodata dar intr-o convietuire adevarata nu certificatul de casatorie conteaza.
Ion a fost prietenul intim al lui A.E. Bakonski. In anii 70 ei doi plus Octavian Paler si Adrian Paunescu formasera un grup amical de discutii. Ion mi-a povestit ce a patit din cauza ca securitatea a vrut ca el sa fie informatorul infiltrat pe langa Bakonsky. Pentru ca a refuzat in ciuda unor presiuni teribile,  el trebuia sa moara iar in crima care din intamplare nu s-a produs instrumental a fost Aurel Dragos Munteanu. Cand jurnalele lui Ion Tugui vor fi publicate, multe se vor afla despre perioada in discutie. De aceea Ion il banuia pe Paler ca a fost informatorul din preajma lui Baconsky impreuna cu Paunescu. Faptul ca Ion a stiut atatea amanunte despre Paler ma face azi sa cred ca si el avea legaturi secrete cu securitatea.
Cand Paler a inceput sa tune si fulgere in 1990 in Romania Libera impotriva Securitatii, Ion mi-a dictat cele ce urmeaza si pe care le atasez si in fotocopii.

  1. In 1958 toamna, a avut loc la Berna, in Elvetia, procesul spionului Sutu, sofer la ambasada romana care se facuse vinovat de crima pe teritoriul elvetian. Gh. Gheorghiu Dej si Alexandru Draghici, ministrul de interne, hotarasc ca la acest process sa participle capitan Mihai Fatu, seful arhivelor securitatii statului si ziaristul de la sectia agrara a Radiodifuziunii pe nume Octavian Paler. Primul a stat 8 zile la Berna. OP a primit sarcina sa stea o luna si jumatate.
  2. In anul 1963 tanarul ziarist OP tot la sectia agrara a Radiodifuziunii Romane este chemat la Ministrul adjunct de interne, generalul Negru si i se comunica urmatoarele: “Tov Dej a hotarit ca Romania sa aibe corespondenti in strainatate. Dumneata, ne-am gandit, avand rezultatele muncii dumitale in fata, sa lucrezi in Italia.”

In Italia OP nu a stat decat 6 luni. A devenit persona non grata in urma transmiterii unei stiri care facea placere Romaniei dar insulta guvernul Italian.

  1. In 1965, Paul Niculescu Mizil, avand o foarte buna parere despre activitatea lui OP in Elvetia si Italia, ii propune sa plece din nou in Italia, in ideea ca altercatiile vechi s-au aplanat. Guvernul Italian insa respinge acreditarea ziaristului OP. Pentru a-i da satisfactie, sectia de propaganda a CC al PCR condusa de Mizil il urca de la redactor la functia de director general adjunct al Radiodifuziunii.
  2. Odata cu venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu, in functia de prim secretar al partidului in 1965, OP realizeaza fulminante emisiuni de adeziune fata de noul conducator. Il va sustine cu o tenacitate exemplara pana in toamna lui 1966. Venind la sectia de propaganda Dumitru Popescu, datorita rezultatelor exceptionale ale lui OP la radio si televiziune, OP este numit in functia de vicepresedinte al Radioteleviziunii.
  3. Nicolae Ceausescu era profund nemultumit de presa centrala in momentul cand era evident ca incepea sa ia aripi cultul personalitatii. Avea nevoie de oameni de nadejde care sa ii construiasca cultul si sa legitimizeze dictatura. Nu intamplator OP este numit redactor sef al Romaniei libere in 1971, odata cu tezele din iulie. De la RL e inlaturat Ion Margineanu care afirmase intr-o sedinta redactionala ca nu are rost sa facem din tov. Nicolae Ceausescu un Stalin al Romaniei.
  4. Apropierea de Anatol Baconsky s-a facut prin Ion Tugui. OP voia neaparat sa il cunoasca. Baconsky nu a vrut sa il primeasca in casa. Dar Ion Tugui a insistat pentru ca Octavian Paler era seful lui la redactia revistei Magazin scosa de Romania Libera. Intotdeauna in problemele politice Baconsky avea serioase reserve si ezitari fata de OP.
  5. Prin 1978-1979 Octavian Paler este acela care propune conceptul de “Epoca de Aur” imbratisat de Ceausescu.
  6. A fost numit membru supleant in CC si deputat MAN.
  7. A publicat in paginile culturale ale ziarului RL critici importanti, mari pe care i-a cointeresat pentru a face reclama cartilor sale. Facea orice pentru o cronica laudativa.
  8. Versatil, duplicitar, nu are dreptul sa arboreze masca unui character si constiinte. S-a lansat in literatura prin Eugen Barbu. Prieten la catarama cu Dinu Sararu. In 1983 is se propune directia teatrului Nottara. Dizidenta lui OP incepe la pensie…

A fost OP un dizident?

Actul suprem de dizidenta al lui OP este de a fi semnat o scrisoare colectiva in care se afirma ca OP, printre altii, nu e de accord ca Mircea Dinescu sa fie exclus din Uniunea Scriitorilor pentru ca ar fi scris o scrisoare impotriva dictatorului. Acesta a fost singurul act de dizidenta al lui Octavian Paler. Dupa revolutie, OP intra in conducerea Romaniei Literare, post pe care si-l dorea de mult. Vreme de mai multe saptamani va umple mai multe pagini de revista sub genericul “Din jurnalul unui scriitor interzis”.  Cat a fost OP scriitor interzis? Din august 1989 pana in 22 decembrie 1989.  Dar daca privim ultimul deceniu de dictatura, cand zeci de scriitori sunt cu adevarat interzisi, vedem ca OP publica in fiecare an o carte. Intre 1980-1989 ii vor apare 9-10 carti.

Dizidentul din vila a fost mai ales sub regimul ceausist un privilegiat. A schimbat case dupa capricii si dorinti, a calatorit cat a poftit in strainatate, in unii ani cu o frecventa de 4-5 calatorii pe an. Prima masina pe care i-a dat-o R.L adica Gospodaria de Partid a fost Mercedesul cu nr. 1B430 folosit aproape 10 ani.

Dizidentul OP este acelasi cu conducatorul auto care in 1990 isi parcheaza masina cu nr. 1B932 in fata Uniunii Scriitorilor.

Existenta politica si sociala a pseudodizidentului Octavian Paler contrazice flagrant intreaga sa ‘opera” moralista. Stim ca in Europa si nu numai, fara exceptie, moralistii si-au pastrat o consecventa arareori schimbata intre existenta si expresie; Mihail Kogalniceanu de pilda este  acelasi in viata si memorialistica ca si Spiru Haret sau C. Stere.

Jurnal1990A

Jurnal1990C

Jurnal1990E

 

Part II: https://youtu.be/t9rk2rR1YhY

RTVNY https://www.youtube.com/channel/UC4WXI-Df4_s0xjDmvFEleYw

Serban Chelariu: Noduri si Cirlige
http://web.archive.org/web/20080515175628/http://vetiver.weblog.ro/2008-02-13/288409/Serban-Chelariu%3A-Noduri-si-Cirlige.html#comments

13.02.08 19:33:13

Este o poezie scrisa de un pictor (vezi site-ul pictorului Serban Chelariu) in care cuvintele sunt vazute  la propriu formind plase elastice cu noduri si ochiuri ca in reprezentarile materiei in fizica cuantica. Iar sensurile dobandesc culori si forme! Unda, cubul, sfera alcatuite din energia cuvintelor produc alunecari suprarealiste.  Ceea ce mi se pare interesanta este viziunea spatiilor cuantice fortate sa subziste  in tridimensionalitate. Universul este unul fluid alcatuit din vibratia elementelor, fara granite, si foarte dinamic.
Daca “eternitatea reinventeaza geometria” pentru ca “miracolul face parte din geometria eternitatii”,  “culoarea se schimba in cuvinte” iar “timpul/ pumn pleznind carnos carapacea semintei /catre vointa de-a fi prin nefiind a fiintei  /seamana/smulge si-ntoarce-n pamant /praful de pulberi suflate cuvant”.  Iata cum suna descoperirea conditiei umane:”n-am stiut c-am fost doar moduri/ de-a vibra cu-ntunecimi/ adincime-n adincimi”.
Obsedante intrebari se lovesc de aceeasi bariera imperturbabila a timpului si a nimicniciei fiintei amintind de tanguirea Eclesiastului: …timpul surd sta neatins/ masurat de necuprins/ stingand lumanarile/ adunate pentru-o sine/ trecatoare / care vine/ azmutind pre-starile// numai el pictat pe-o turla / sta privind cum omu-si urla/ mandru/ intrebarile…” O viziune lirica intrutotul originala si remarcabila. Redau mai jos un poem tradus in limba Engleza.

se joacă zilele

se joacă zilele
se joacă şotronul
peste asfaltul trupului meu poros ca betonul
a răsărit luna cu sora ei geamănă
numai cu beznele sferic zvâcnind
numai cu beznele sferic zvâcnind arabescul

luminilor ei se aseamănă

 

timpul
pumn pleznind cărnos carapacea seminţei
către voinţa de-a fi prin nefiind a fiinţei
seamănă
smulge şi-ntoarce-n pământ

praful de pulberi suflate cuvânt

 

stă gândit şi-ngândurat
frig fierbinte drum pavat
prin al tăului cu spaţiul
desfăcut prin plat curbat

stă nestând şi stând se toarce
vremuri noi din altădat’

a răsărit luna cu sora ei geamănă

cine desparte
cine aseamănă

 

the days are playing

the days are playing
hopscotch they’re playing
over the porous-as-concrete asphalt of my body

the moon has risen along with her twin sister
only the throbbing pitch-dark spheres
only the throbbing pitch-dark spheres
match the arabesque of her glittering light

time
a fist smashing with all its fleshy might the

seed’s outer shell

to enable via nonbeing the being’s will to being

sows

harvests and burries again

the powder of dust blown as words

 

tilled by thought and thoughtful tiller
burning cold and cobbled road

thrust across your own true self

broken open into a curving plane

lying still but never resting

spins new days from days of yore

lo the moon has risen along with her twin sister

 

who’s breaking apart
who’s bringing together
From the volume
“Noduri şi Cârlige” //  Knots & Hooks,

Brumar Publishers, Timişoara , 2005, p.35
Translated from the Romanian by Heathrow O’Hare

(Publicat in New York Magazin Nr. 948, 19 martie 2019, pp. 16 si 17 in pdf)

Recentul volum semnat de Simona M. Vrăbiescu Kleckner „Pentru țară, din Exil” (Curtea Veche, 2018) face parte dintr-o serie de memorii care au meritul de a lăsa în urmă o poveste – a narrative – despre exilul românesc american din ultimele decenii.
Ireparabila pierdere a arhivei Lumii Libere Românesti din New York şi a tuturor celorlalte arhive ale publicațiilor românesti de pe coasta de est a Americii precum şi a arhivelor televiziunilor în limba română cu excepția RTVNY (din cîte stiu ele au fost practic recoltate de dl. Dan Fornade din Canada şi zac sub lacat în subsolul casei domniei sale) fac această restituire memorialistică unică în felul ei. In ultimii ani, au fost deasemenea publicate memorii substanțiale despre exilul românesc în America semnate de Nicholas Dima si Justin Liuba. Dar dincolo de orice, activitatea Simonei Vrăbiescu Kleckner din 1990 până in 2000 in mediile exilului românesc din New York merită recunoscută. Să nu uitam apoi că Simona a lucrat pro bono în cadrul Preşedinţiei României, în calitate de consilier personal pro bono al președintelui Emil Constantinescu (iunie 1999–decembrie 2000) activitate relatată în O mărturie provocată — 1995–2000 (Bucureşti, 2004); Din exil — Lobby în SUA pentru România, New York, 1990–1998 (Bucureşti, 2006).
Am avut prilejul să o cunosc personal pe Simona, căreia îi sunt recunoscătoare pentru sprijinul acordat la începuturile mele în America – mi-a dat recomandare pentru admiterea la masterat- apoi am fost cooptată de ea în ACORD (Ad Hoc Committee Organization for Romanian Democracy). În acest punct voi aminti ceeace a spus Aristotel despre prietenul lui, Platon: Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul. Suntem cu toții la varsta bilanțurilor, şi cred că cei ce vor veni trebuie să aibe o viziune cât mai corectă a faptelor şi oamenilor. Daca gresesc, îmi fac mea culpa.
Prima întrebare pe care oricine şi-o poate pune parcurgând cărțile de memorii ale Simonei este cum de a fost posibil ca venită în Statele Unite ale Americii din 1965, dupa cum mărturiseste în nenumărate împrejurări, să nu fi făcut absolut nimic pentru România pînă la căderea comunismului?  Din câte ştim, a existat o puternică miscare de lobby anti-communist în SUA, cu nume de rezonanță precum Nicolae Rădescu, Brutus Coste, Constantin Visoianu, Nicholas Dima, Dr. Stefan Nikolas Issărescu, Justin Liuba, etc. Asociații ca the Assembly of Captive European Nations, the Truth About Romania Committee, The League of Free Romanians ( Liga Românilor Liberi), the  Romanian National Committee (Comitetul Național Român, CNR), apoi Europa Libera, Vocea Americii au coagulat în jurul lor personalități care au denuntat şi s-au opus atrocitătilor regimului communist din România. Numele Simonei nu apare nicăieri.
Înainte de a scrie cărțile de memorii despre exilul ei american, Simona trebuia deci să dea o explicație acestui lucru: de ce a început să făcă lobby pentru România numai după ianuarie 1990? Care a fost motivul efervescentei activități pe lângă Emil Constantinescu, în favoarea căruia a abandonat lobby-ul pentru regalitate? A existat un alt motiv ulterior?
Avocata Simone-Marie Kleckner (licența de drept în 1949 în România), cu două masterate la Columbia University şi New York University, cu pozitii importante în lumea dreptului american, cu o mamă care a făcut 13 ani puscărie politică în România s-a făcut că nu vede pînă în 1990 nimic din atrocitățile regimului comunist din România din care plecase în 1965 grație sotului ei de origine evreiască.
Mai sunt apoi alte întrebări cărora Simona trebuie să le dea un răspuns în cărțile ei viitoare de memorii sau chiar in paginile New York Magazin.  Distinsul cercetător Vladimir Wertsman, fost judecător în România, din aceeasi generație de juristi cu Simona, şi autor a peste 20 de cărti de cercetare, care ne-a părăsit anul trecut, mi-a mărturisit că lucra la un articol despre specialistii în stiința informației si biblioteconomiei de origine română din SUA. In acel articol el încerca să răspundă la o întrebare legată de prestația Simonei la Natiunile Unite.  Simona a lucrat între 1975-1987 la United Nations Dag Hammarskjold Library, în funcții manageriale, de conducere, practic a fost directorul institutiei:  1975-1987 chief reference and bibliographic section, United Nations Dag Hammarskjold Library, New York City. În această perioadă Biblioteca ONU// United Nations Dag Hammarskjold Library – mi-a marturisit dl. Wertsman, a fost – asa cum este descrisă de diplomatul american Pedro Sanjuan în The UN Gang: A Memoir of Incompetence, Corruption, Espionage, Anti-Semitism and Islamic Extremism at the UN Secretariat (Doubleday, 2005) — un cuib al spionajului sovietic:
  The soviets totally controlled the well-staffed UN Secretariat Library … a bloated   library     staff overwhelmingly composed of Soviet “library experts” who did everything their government required …Why did the Soviets need monopolistic control of the UN library? …. the consensus at the US-UN mission was that such Soviet monopoly concerned only the UN library…with a little more research I was able to determine that the UN library under the monolithic management of the Soviets was probably the most comprehensive intelligence collection machine the USSR had in the United States.
Deci cum a ajuns pe posturi de conducere in inima spionajului sovietic in USA si cum a rezistat Simona timp de 12 ani la United Nations Dag Hammarskjold Library, în respectivele funcții de conducere? Răspunsul la întrebare ar fi foarte interesant de citit.
Tot Vladimir Wertsman m-a invitat să citesc introducerea Simonei la traducerea în engleză a Codului Penal român din 1969. În introducerea la “Codul Penal al Republicii Socialiste Române” (The penal code of the Românian Socialist Republic by Simone-Marie Kleckner, F.B. Rothman, 1976) carte apărută în The American series of foreign penal codes, nr.20, Simone-Marie Vrabiescu Kleckner scrie la pagina 3:

“Principiile de bază ale Codului se bazează pe democrația socialistă, umanism şi legalitate.” (traducerea mea)

Autoarea vorbeşte despre “democrația socialistă care înseamnă tratamentul egal al tuturor cetățenilor în fața legii, fără să lase loc privilegiilor şi imunitaților” ca şi despre “umanismul socialist”:

The guiding principles of the Code are based on socialist democracy, humanism, and legality … socialist democracy stands for the equal treatment of all citizens by the law leaving no room for privileges and immunities.

Cu alte cuvinte avocata româncă, care scăpase din comunism, cu masterat în drept în US nu suflă o vorbă despre dictatura din România care călcase legile în picioare, de absența statului de drept, de poliția politică şi partidul communist care controlau justiția, de lipsa de separare a puterilor în stat!  https://heinonline.org/HOL/P?h=hein.intyb/romsrpec0001&i=19
Introduction, page 3:
Simone_Romanian Penal code1976IntroP3

Ceea ce sare în ochi în memoriile „Pentru țară, din Exil” care apar în foileton în New York Magazin (vezi nr. 946, 19 februarie 2019, pp. 16-17) este tocmai lipsa de acuratețe a informației, care vine de la o specialistă in ştiința informației!   Nu este de mirare că pentru Simona trecerea sub tăcere face parte dintr-o obisnuință.  Deşi a fost abonata Lumii Libere Românesti, colecție pe care îşi bazează cred într-o măsură memoriile, şi deşi a fost martora unor evenimente importante, Simona omite ceeace nu face parte din sfera ei de interese. Subtitlul “Implicarea Exilului Românesc din SUA în Restaurarea Democrației Românesti” nu se poate reduce doar la sfera întamplărilor la care a fost ea martoră sau participantă. Din această cauză au loc omisiuni crase cum se întamplă în foiletonul din 19 februarie a.c. publicat în New York Magazin.
Primul paragraf (pagina 17) se ocupă de vizita Regelui din februarie 1991 la New York.
Al doilea paragraf, fără să dea nici o explicatie începe cu:” La 23 aprilie, de Sf. Gheorghe, la aeroportul LaGuardia au sosit Majestățile Lor.”
De unde au sosit Majestățile Lor? Nici un cuvânt. Printre altele, aeroportul a fost de fapt JFK. Majestățile Lor veneau după o vizită de două săptămâni efectuată la Chicago şi Washington, DC unde avuseseră întâlniri extrem de importante. Vreau ca cititorii să poată vedea măcar imagini ale acestei vizite publicate într-un reportaj din Lumea Liberă Românească din 20 aprilie 1991:
RegeLumeaLiberaFrontpage
Rege_LumeaLiberaFrontPage2
Lumea Liberă Românească – prima pagină. Din anunț reiese că familia regală a sosit la un alt aeroport decat cel menționat de memoriile Simonei.

Lumea Liberă Românească pagina 6:
Rege_LumeaLiberapp6
Lumea Liberă Românească pagina 8:

Rege_LumeaLibera8

Lumea Liberă Românească pagina 22:
Rege_ReginaWashingtonDCA

De la stânga la dreapta: Marian Munteanu, Mirela Roznoveanu, Majestatea Sa Regele, Dorin Tudoran.
De la dreapta la st
ânga: Vladimir Tismăneanu, Majestatea Sa Regina, Mihai Botez, Nicolae Manolescu.

Deci în ziua de 23 aprilie 1991 Majestațile Lor veneau la New York după o călătorie de două săptămani la Chicago şi Washington, DC. unde se întâlniseră cu guvernatorul statului Illinois, cu românii proeminenți din aceste orase, avuseseră întâlniri cu oficiali ai Departamentului de Stat, şi asa mai departe.  Oare acest lucru nu trebuia menționat de Simona în memoriile ei despre exilul românesc în America luptând pentru instaurarea democrației în România? Amintit într-un paragraf? Sau măcar o propoziție?  Desigur că nu, câtă vreme Simona nu apare în nici o fotografie în respectiva călătorie regală. Ceea ce ridică întrebarea: ce este adevărat şi cât a fost omis? Sunt acestea memorii credibile pe care o cercetare a exilului american se poate baza?
Din acest punct de vedere, al credibilității, memoriile Simonei M. Vrăbiescu Kleckner sunt mai degrabă un album monden în care ea şi soțul ei, amabilul Rudi Kleckner vor fi mereu prezenți alături de personalitați marcante, zambind fotografului de ocazie.

Mirela Roznoveanu
New York, Martie 2019
Publicat in New York Magazin Nr. 948, 19 martie 2019, pp. 16-17.

Cea mai mare parte a cărţii apărute la Editura T din Iaşi în 2008 este formată din proză poetică. Poezia s-a retras în favoarea notaţiilor jurnaliere, anecdotice, memorialistice, ironice, de călătorie, politice. Neliniştea aduce câteodată breşe de poezie adevărată. Teama biologică („O teamă veche îmi creşte pe piept/ Odată cu vârsta”, pasaj de trecere cu memorie), moartea presimţită ca un corp străin ce orbitează trupul („Ceva ca  un corp străin creşte/ Orbitând în jurul meu fluture de noapte”, corp străin), înstrăinarea treptată de lumea existenţei reale prin „somn greu neuman” (ieşirea din somn), identitatea dintre cuvânt, stil, poezie şi fiinţa reală a poetului generând o artă poetică subânţeleasă (Cât despre mine ce să spun?/ Am luat/ Forma versurilor în care locuiesc.”, parabola melcului), identificarea alienantă cu scrisul („Scriu. Încerc să reproduc/ elementele unui dialog absurd dinte mine şi mine”, păianjenul nevăzut) sunt elementele de substanţă ale unui univers liric tot mai rarefiat.

Citind Cuvântul înainte al lui Adrian Dinu Rachieru şi postfaţa lui Nichita Danilov am înţeles că problema personală a lui Gabriel Stănescu cu America şi-a găsit o audienţă în antiamericanismul de azi al multor intelectuali români care nu pot concepe că America nu este ţara câinilor cu covrigi în coadă, a călătoriilor şi caselor de lux cum văd ei prin filme, ci un loc al muncii dure unde intelectualul român nu reuşeşte automat.   Vreau să le spun acestor intelectuali că America nu cheamă pe nimeni la ea. Disperaţii care şi-au luat lumea în cap din ţările lor trebuie să muncească din greu aici şi să se şi mai adapteze la ţara care i-a primit cu generozitate. Intelectualii vor trebui să înveţe limba engleză – mulţi încă nu ştiu că pentru a munci şi reuşi în această ţară trebuie să înveţi această limbă care nu seamănă cu ceea ce se predă în ţările de unde au fugit – şi să meargă înapoi la şcoală pentru a-şi recuceri statutul din lumea de origine. Drama lui Gabriel Stănescu este că nu a putut realiza aceste lucruri în timp ce familia lui, rămasa în America, a reuşit.

Tot aşa, consider că exilat este cel care nu mai are cale de întoarcere. Gabriel Stănescu a avut. El nu este exilat şi nu s-a autoexilat niciodată. A încercat America pe care a părăsit-o plin de mânie că nu i-a oferit ceeace el îşi imaginase că va obţine. În ce priveşte democraţia americană pe care o ridiculizează, aceasta este o democraţie în cel mai înalt grad participativă şi responsabilă pe care nu o poţi trăi şi înţelege decât dacă ţi-o asumi ca cetăţean conştient şi informat.
Mirela Roznoveanu

GabrielStanescuLansarreA2003
De la stanga la dreapta: Serban Chelariu, Stefan Stoenescu, Gabriel Stanescu la o lansare la ICR in 2003.

Partea Luminoasă a Exilului de Mirela Roznoveanu – fragmente de cronică

In 22 noiembrie 2010 a murit Gabriel Stănescu.
Gabriel, una din vocile poeziei româneşti afirmate în anii optzeci, a fost si este în acelaşi timp o prezenţă sofisticată a literaturii române scrise în exil. El nu a fost singurul care a scăpat de canoanele eurocentrice ale poeziei desţărării, dar poate fi considerat, fără îndoială, cel mai împlinit. În general, canoanele „desţărării” dictează nu numai cheia lirică a jalei, dar pînă la un punct chiar formele ei de exprimare estetică.  Exilul  – sursa transformării – produce durere, alienare, neînţelegere cu cei lăsaţi în urmă (incapabili să înţeleagă fiinţa exilată, atît de diferită de cea care a fost înainte) dar şi cu cei printre care poetul îşi trăieşte prezentul. La masa de lucru, Gabriel Stănescu îşi şterge lacrimile pentru a fi în cele din urmă, în ceea ce scrie, direct, neprotocolar, nepoliticos — adică el însuşi scriind pur şi simplu poezie. Exilul în America a devenit o sursă profitabilă de înţelegere a existenţei şi de maturizare artistică.

Gabriel Stănescu este un poet protestatar.  Indiferent în ce societate va trăi, el va suferi profund, punînd la zid doza de dezumanizare şi neîmplinire a acelei societăţi. Trecerea de la societatea totalitară românească la cea supercivilizată americană nici nu are prea mari diferenţe de ton ci de geografie şi de specificaţia obiectelor realităţii care produc alienare şi suferinţă. Poetul care a trăit o bună parte a vieţii într-o lume represivă pe  care a vitriolat-o fără milă, a devenit un profet care se lamentează în mijlocul celei mai evoluate civilizaţii create  de om arătînd oamenilor ceea ce nu îndrăznesc să accepte, să privească în faţă. Acest criticism conferă dimensiunea lucidităţii diamantifere a poeziei sale.

Advertisements